E

Echilibrul atmosferei (pe verticală) – stare a atmosferei caracterizată de distribuţia temperaturii pe verticală. Echilibrul atmosferei poate fi stabil, instabil, indiferent, adiabatic, convectiv etc.

Echivalent în apă al zăpezii – înălţimea stratului de apă obţinut după topirea zăpezii existente pe sol la un moment dat (se măsoară după topire).

Ecologie – (din greacă: oikos – casă, logos – ştiinţă) ştiinţă multidisciplinară în dezvoltare, care studiază relaţiile dintre organisme şi între acestea şi mediul lor de viaţă.

Efect de blocaj – proces sinoptic care apare cînd un anticiclon înalt, dezvoltîndu-se deasupra latitudinilor medii, barează transportul vestic şi deviază traiectoriile cicloanelor şi anticicloanelor mobile de la direcţia obişnuită vest-est.

Efect de seră – acţiunea de protecţie a atmosferei în procesul schimbului radiativ de căldură al Pămîntului cu spaţiul interplanetar. Analog geamurilor unei sere, atmosfera lasă să treacă destul de uşor radiaţia solară, absorbind radiaţia de undă lungă emanată de suprafaţa terestră.

Element meteorologic – termen meteorologic care defineşte parametrii care caracterizează în ansamblu starea vremii într-un interval de timp (presiunea, temperatura şi umiditatea aerului, vîntul, nebulozitatea, precipitaţiile etc.)

Energie de instabilitate – expresia cantitativă a gradului de instabilitate a stratificării atmosferei faţă de un anumit volum de aer aflat în mişcare verticală.

Eroziune – degradarea scoarţei pămîntului ca urmare a influenţei factorilor meteorologici şi hidrologici.

Evaporaţie – în meteorologie, procesul de trecere a vaporilor de apă în atmosferă, ca urmare a desprinderii celor mai mobile molecule de pe suprafeţele de apă, zăpadă, gheaţă, sol umed, picături şi cristale de gheaţă. Intensitatea evaporării depinde în primul rînd de temperatură. Deoarece o parte din vaporii de apă revin în faza lichidă sau solidă, evaporarea este de fapt diferenţa a două fluxuri de molecule: a celor care se desprind şi a celor care revin.