Indicele de confort termic

 

Condiţiile naturale, în special vremea, au impact direct asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor. Cu toate acestea, valorile măsurate ale parametrilor meteorologici sunt percepute în mod diferit de organismul uman. Acest lucru se datorează atît condiţiei fizice particulare a persoanelor, cît şi complexului propriu-zis al condiţiilor meteorologice. De exemplu, în funcţie de temperatura aerului, vîntul poate răcori, sufoca sau degera, iar valoarea de 15C toamna caracterizează vreme caldă, iar vara răcoroasă.

Ca urmare a progresului tehnico-ştiinţific şi a cererii în creştere a datelor despre vreme şi influenţa ei asupra activităţii umane, au fost elaboraţi în mod empiric mai mulţi indici care descriu gradul de confort fiziologic pe care îl oferă condiţiile meteorologice, luînd în considerare diferite complexe de parametri (temperatura şi umiditatea aerului; temperatura şi viteza vîntului; temperatura, umiditatea, viteza vîntului şi nivelul radiaţiei solare etc.).

Unul dintre aceştia este indicele bioclimatic complex al temperaturii echivalent-efective (TEE), calculat în baza valorilor temperaturii şi umidităţii aerului, precum şi a vitezei vîntului, conform formulei elaborate de A. Missenard:

 

TEE = 37 - (37 - T) / (0,68 - 0,0014 R + 1 / (1,76 + 1,4 V0,75)) - 0,29 T (1 R / 100),

 

unde T temperatura aerului măsurată cu termometru uscat (C);

         R umiditatea relativă a aerului (%);

         V viteza vîntului (m/s).

Acest indice are grad sporit de universalitate, putînd fi utilizat pentru caracterizarea gradului de confort al vremii atît în sezonul cald, cît şi în cel rece. La fel ca şi celelalte formule, valoarea acestui indice este calculată în vederea determinării impactului asupra unei persoane de complecţie obişnuită, fără boli cronice ale sistemului cardio-vascular şi respirator, îmbrăcată corespunzător sezonului, care se mişcă cu viteză de 4,0-4,5 km/h. Din acest motiv, la utilizarea valorilor TEE trebuie să se ţină cont de particularităţile fiziologice ale fiecăruia.

 

TEE, C

Descrierea gradului de confort

> 30,0

Risc sporit! Impact termic puternic (probabilitatea de insolaţie este mare)

24,1..30,0

Risc! Impact termic moderat (este posibilă insolaţia )

18,1..24,0

Vreme caldă confortabilă

12,1..18,0

Vreme moderat caldă confortabilă

6,1..12,0

Vreme răcoroasă

0,1..6,0

Vreme rece confortabilă

-6,0..0,0

Risc scăzut de hipotermie

-12,0..-6,1

Risc de hipotermie, în cazul în care îmbrăcămintea nu corespunde sezonului

-18,0..-12,1

Risc sporit! Porţiunile neacoperite ale pielii pot fi afectate în 10-30 minute.

-24,0..-18,1

Risc sporit! Porţiunile neacoperite ale pielii pot fi afectate în 5-10 minute.

<  -24,0

Risc sporit! Porţiunile neacoperite ale pielii pot fi afectate în 2-5 minute.

 

  Rambler's Top100 liveinternet.ru: ïîêàçàíî ÷èñëî ïðîñìîòðîâ çà 24 ÷àñà, ïîñåòèòåëåé çà 24 ÷àñà è çà ñåãîäíÿ