.

                                                   MAI - 2005

 

     Pe teritoriul republicii în prima jumătate a lunii mai s-a menţinut vreme moderat caldă. În jumătatea a doua caniculară cu precipitaţii abundente, izolat cu grindină. La 25, 26 şi 31 mai din cauza ploilor puternice cu descărcări electrice, însoţite de grindină şi intensificarea vîntului cu aspect de vijelie în unele localităţi au fost parţial inundate şi deteriorate case de locuit şi alte construcţii, afectate terenuri agricole cu culturi cerealiere şi legumicole, livezile şi viile. Unele sate au fost deconectate de la energia electrică.

     Temperatura medie a aerului pe parcursul lunii s-a situat în jur de normă şi a constituit în teritoriu 15,0-16,5C căldură. 

    Temperatura maximă a aerului pe teritoriul republicii a urcat pînă la 31-33C căldură. Temperatura minimă a aerului pe teritoriul republicii a scăzut pînă la 2-7C căldură. Potrivit datelor staţiei meteorologice Camenca la 13-14 mai la înălţimea  de 2 cm de la sol s-au semnalat îngheţuri pînă la 2C frig.

      Vara în anul curent (trecerea temperaturii medii zilnice a aerului prin 150C căldură) a avut loc în jumătatea de nord a republicii la 22-23 mai, în jumătatea de sud la 16 mai, fiind cu 5-15 zile mai tîrziu de termenii obişnuiţi.

      Precipitaţiile pe parcursul lunii au căzut în teritoriu neuniform şi au avut preponderent caracter de averse. Suma precipitaţiilor pe parcursul lunii a constituit în fond 60-125 mm, sau 1-2 norme lunare, doar izolat în raioanele centrale şi în unele raioane de sud cantitatea lor s-a egalat cu 35-50 mm (60-85% din normă).

      Condiţiile meteorologice pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole în luna mai au fost favorabile. Spre sfîrşitul lunii la grîul de toamnă pretutindeni s-a semnalat înspicarea, pe semănăturile mai timpurii înflorirea, la porumb formarea frunzei a 3-5. Dezvoltarea culturilor agricole are loc în termeni apropiaţi de cei obişnuiţi. Starea lor, în fond, este bună, izolat din cauza gradului înalt de îmburuienire a semănăturilor satisfăcătoare.

      Rezervele de umiditate productivă în solul cu adîncimea de un metru semănat cu culturi de toamnă, potrivit situaţiei de la 28 mai a.c., au constituit în fond 95-170 mm (100-160% din normă). Rezervele de umiditate productivă pe semănăturile cu porumb în stratul arabil al solului s-au egalat cu 25-40 mm (85-130% din normă), în stratul cu adîncimea de un metru 105-175 mm (85-120% din normă).

     Debitul r. Nistru a depăşit norma şi a constituit 135-145%, debitul r. Prut a fost aproape de normă şi s-a egalat cu 100-110% din valorile medii multianuale.

     Debitul rîurilor mici din republică a depăşit norma şi a oscilat de la 150% pînă la 230% din valorile medii multianuale.

     În r. Nistru în legătură cu traversarea viiturii pluviale şi producerea viiturii ecologice, pînă la sfîrşitul primei decade a lunii s-au menţinut nivele înalte de apă, izolat cu ieşirea apei în luncă.      La începutul decadei a treia şi pînă la sfîrşitul lunii a avut loc viitura pluvială cu ridicarea nivelului apei în r. Nistru cu 0,5-1,5 m, izolat pe sectorul braţul Turunciuc-gura rîului cu ieşirea apei în luncă.

     Pe r. Prut, sectorul în aval de lacul de acumulare Costeşti, în legătură cu mărirea consumului de deversare, mărirea afluxului  din cauza ploilor, în decada a doua a lunii s-a semnalat ridicarea suplimentară a nivelului apei cu 1,0-1,5 m, cu ieşirea apei în luncă în apropiere de gura rîului, în decada a treia nivelul apei a scăzut cu 1-2 m.

     În unele rîuri mici s-au semnalat viituri pluviale cu ridicarea nivelului apei de la 0,5 pînă la 1,5 m, apa a trecut în limitele albiei rîului.    

 

                                                                     Şeful   CPA  T. Mironova