NOIEMBRIE  2006

 

            În cea mai mare parte a lunii noiembrie pe teritoriul republicii s-a menţinut vreme  mai caldă ca de obicei cu precipitaţii neînsemnate. 

            Temperatura medie a aerului a fost mai ridicată faţă de normă  cu 1-2oC şi a constituit 5-7oC căldură.

            Vreme neobişnuit de caldă s-a menţinut în decada a treia a lunii noiembrie. Temperatura medie a aerului pe parcursul decadei a fost mai ridicată faţă de normă cu 4,5-6,5oC şi a constituit 6,5-8,5oC căldură, ceea ce se semnalează în medie pe teritoriul ţării o dată în 20 ani. Vreme deosebit de caldă pentru această perioadă s-a semnalat în intervalul 24-25 noiembrie. Temperatura medie zilnică a aerului a constituit 12-14oC căldură, depăşind cu 1-2oC valorile sale absolute în raioanele centrale şi de sud  ale republicii.  

            Temperatura maximă a aerului pe teritoriul republicii a urcat pînă la 15-19oC căldură, iar cea  minimă  a scăzut pînă la 4-8oC frig.

          Precipitaţii în fond au căzut în prima jumătate a lunii. Suma precipitaţiilor pe parcursul lunii noiembrie a constituit, în fond, 5-10 mm sau 10-25% din normă, ce se semnalează în medie o dată în 7-15 ani. Izolat pe teritoriul republicii cantitatea lor  a fost egală cu 15-20 mm   (30-50% din normă), ce se semnalează în medie o dată în 5 ani.

          Pe o mare parte a teritoriului republicii (în afară de raioanele extreme de sud) pe   5 noiembrie s-a semnalat formarea învelişului de zăpadă, în raionul staţiilor meteorologice -grosimea medie a lui a constituit  1-3 cm.

         Condiţiile meteorologice în majoritatea zilelor lunii noiembrie au fost satisfăcătoare pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor de toamnă, coacerea lemnului la culturile pomicole şi viţei de vie.

         Către sfărşitul lunii pe 75 % din suprafeţele cercetate la grîul de toamnă a continuat înfrăţirea, pe terenurile semănate în termeni tîrzii  (25%) a continuat formarea frunzei a treia, s-a semnalat formarea rădăcinelor secundare. Înălţimea plantelor la sfîrşitul decadei a constituit, în fond, 15-25 cm, la semănăturile tîrzii 5-10 cm. La plantele înfrăţite s-au format, în fond, 1-3 lăstari laterali. Starea culturilor de toamnă este preponderent bună.

         Conform situaţiei  din 28 noiembrie a.c., rezervele de umezeală productivă pe terenurile cu culruri de toamnă au fost, în fond, satisfăcătoare şi au constituit în stratul arabil al solului   20-35 mm, izolat 5-15 mm, iar în stratul de sol cu grosimea de un metru 90-160 mm, izolat în raioanele centrale şi de sud 30-65 mm.

  

02.11.2006                           Şeful  CPA  T.Mironova