.

 OCTOMBRIE

  

            În  luna octombrie pe teritoriul republicii  s-a menţinut vreme îndeosebi caldă, cu precipitaţii.

            Temperatura medie lunară a aerului a fost mai ridicată faţă de norma cu 0,5-1,5C şi a constituit 9,5-12,0C căldură.

            Temperatura maximă a aerului pe teritoriul republicii a urcat pînă la 26C căldură (SM Dubăsari, Tiraspol), iar cea minimă a scăzut pînă la 1C frig (SM Camenca, Bălţi, Rîbniţa, Bravicea, Bălţata). Temperatura minimă a aerului la suprafaţa solului a scăzut pînă la 4C frig (SM Bălţi), iar la înălţimea de 2 cm de la sol pînă la 5C frig ( SM Bălţi, Bălţata).  

            Trecerea temperaturii medii zilnice a aerului  prin 15C  în direcţia scăderii ei, ce caracterizează sfîrşitul verii meteorologice s-a înregistrat în intervalul 4-6 octombrie, ceea ce în raioanele de nord ale republicii această trecere a avut loc cu 3 săptămîni, iar în restul teritoriului   cu 2 săptămîni mai tîrziu faţă de termenii obişnuiţi.

            Sfîrşitul perioadei vegetaţiei active a culturilor agricole (trecerea temperaturii medii zilnice a aerului  prin  10C în direcţia scăderii ei) pe teritoriul  republicii s-a semnalat  în intervalul 7-14 octombrie,  în termeni apropiaţi de cei obişnuiţi.

           

 

Suma precipitaţiilor pe parcursul lunii pe o mare  parte a teritoriului ţării a constituit  30-75 mm (110-250% din normă).

            Condiţiile meteorologice în majoritatea zilelor din luna octombrie au fost favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor de toamnă,  efectuarea recoltării culturilor agricole tîrzii, de asemenea,  pentru finisarea  semănatului culturilor de toamnă.

            Către sfîrşitul lunii octombrie la grîul de toamnă pe 75% din suprafeţele  investigate s-a semnalat fazele formarea frunzei a treia începutul înfrăţirii (cu 2-3 săptămîni  mai tîrziu faţă de termenii obişnuiţi), pe terenurile semănate tîrziu (25% din suprafeţe) s-a  semnalat încolţirea seminţelor răsărirea.

     

        Numărul de plante pe 1 m2  a constituit  în fond 345-560. Înălţimea plantelor la sfîrşitul perioadei  a variat de la 10 pînă la 25 cm, în dependenţă de faza de dezvoltare. Starea  semănăturilor este îndeosebi bună.

            La situaţia din 28 octombrie a.c., rezervele de umezeală productivă în stratul arabil al solului pe terenurile cu culturi de toamnă au fost, în fond, bune şi au constituit 25-45 mm (105-220% din normă), izolat în unele raioane din centrul şi  sudul republicii ele au constituit   10-15 mm (60-75 % din normă). În stratul  de sol de un metru aceste rezerve au constituit, corespunzător 75-180 mm (85-175 % din normă) şi 30-60 mm (35-65 % din normă).

            Către sfîrşitul lunii octombrie în plantaţiile pomicole şi viţa de vie s-a înregistrat  căderea în masă a frunzelor, în termeni apropiaţi de cei obişnuiţi.

            În plantaţiile multianuale din republică rezervele de umezeală productivă în stratul de sol de un metru, la situaţia din 28 octombrie a.c., au constituit, în fond, 60-135 mm (85-135 % din normă), izolat în raioanele de sud  20-35 mm (20-40 % din normă).

 

 

05.11.2007         Şeful  CPA  T.Mironova