MAI

 

            În decursul lunii mai pe teritoriul republicii s-a menţinut vreme caldă şi cu insuficienţă de precipitaţii.

            Temperatura medie lunară a aerului pe parcursul lunii a fost apropiată de valorile normei şi a constituit 15,0-16,5C căldură.

            Temperatura maximă a aerului pe teritoriul republicii a atins valoarea de 31C căldură (SM  Făleşti). Temperatura minimă a aerului a scăzut pînă la 4C căldură (SM Briceni, Soroca, Camenca, Bravicea). În  14 mai izolat s-au semnalat îngheţuri  la înălţimea de 2 cm de la suprafaţa solului cu intensitatea de 1C  frig (SM Camenca).                

            Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 15C, ce condiţionează începutul verii meteorologice, pe teritoriul republicii a avut loc în 9 mai, fiind pentru raioanele de nord ale republicii cu 10 zile mai devreme faţă de termenii obişnuiţi, iar în raioanele centrale şi de sud ale ţării apropiaţi de termenii medii multianuali.

            Precipitaţiile în decursul lunii au căzut neuniform. Suma precipitaţiilor în luna mai pe o mare parte a teritoriului a constituit 20-40 mm (30-75% din norma lunară), izolat, preponderent în jumătatea de sud a republicii 45-75 mm (80-115% din norma lunară).

            Precipitaţiile căzute în decada a doua a lunii mai izolat au fost însoţite de grindină cu diametrul de pînă la 6 mm (SM Făleşti, Bălţata) şi intensificări ale vîntului cu aspect de vijelie de pînă la 20 m/s (SM Corneşti, Chişinău, Comrat). Îndeosebi averse intensive de ploaie au căzut pe   12 mai în regiunea PM Cărpineni: în decurs de 3 ore au căzut 54 mm precipitaţii. Precipitaţiile însoţite de grindină au provocat  pagube gospodăriilor agricole ale republicii.

            Condiţiile meteorologice în o mare parte a lunii mai, din cauza insuficienţei de precipitaţii preponderent în jumătatea de nord a republicii, au creat condiţii mai puţin favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor de toamnă, răsărirea şi dezvoltarea în continuare a culturilor prăşitoare, sădirea răsadului şi răsărirea culturilor legumicole semănate.  Îndeosebi vremea  uscată a contribuit la scăderea  umezelii productive în straturile superioare ale solului.

            Către sfîrşitul lunii mai pe o mare parte a teritoriului republicii la culturile de toamnă s-a semnalat înflorirea spicului, la semănăturile tîrzii a continuat înspicareaLa culturile cerealiere de primăvară s-a semnalat înspicarea. Starea culturilor cerealiere este preponderent satisfăcătoare.

            La situaţia din 28 mai a.c., rezervele de umezeală productivă în stratul solului cu grosimea de un metru pe terenurile cu culturi de toamnă în o mare parte a teritoriului republicii au constituit 55-95 mm  (60-95 % din normă), în unele localităţi 25-45 mm (30-40 % din normă), izolat în jumătatea de sud a republicii 105-115 mm (115-125 % din normă).

            La porumb s-a semnalat formarea masei vegetale, către sfîrşitul lunii s-a format frunzele 5 şi 7, izolat- frunza a treia. Starea culturilor a fost în fond satisfăcătoare.

            La situaţia din 28 mai a.c. rezervele de umezeală productivă în stratul arabil al solului pe terenurile cu porumb au constituit în fond 10-20 mm (30-60% din normă), izolat în jumătatea de sud a republicii 25-30 mm (80-95% din normă), în stratul de sol cu grosimea de un metru în fond 95-140 mm (80-105 % din normă).

            La floarea-soarelui s-a semnalat faza de formare a celei de-a doua perechi de frunze adevărate.

            La situaţia din 28 mai a.c. rezervele de umezeală productivă în stratul arabil al solului pe terenurile cu floarea soarelui au constituit în fond 15-25 mm (45-70% din normă), izolat 7-9 mm  (20-30% din normă), în stratul de sol cu grosimea de un metru în fond 90-130 mm (65-95 % din normă), izolat 155-160 mm (100-135% din normă).

            La culturile pomicole a continuat formarea şi creşterea fructelor, la soiurile timpurii de cireş s-a semnalat coacerea fructelor.  La viţa de vie a continuat formarea  inflorescenţelor, izolat a început înflorirea (cu 1-2 săptămîni mai devreme faţă de termenii obişnuiţi)

            La situaţia din 28 mai a.c. rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de un metru pe terenurile cu culturi multianuale au constituit în fond 95-120 mm (75-130% din normă), izolat 60-75 mm (50-60% din normă).

            Precipitaţiile căzute în intervalul 29-31 mai au completat semnificativ rezervele de umezeală productivă în sol şi au ameliorat condiţiile pentru creşterea şi dezvoltarea  culturilor prăşitoare.

             

                          03.06.2009                                        Şeful  CPA  T.Mironova