.

OCTOMBRIE - 2013

  

În luna octombrie pe teritoriul ţării s-a semnalat vreme neomogenă după regimul termic și cu deficit de precipitații

Temperatura medie lunară a aerului a fost mai ridicată față de valorile normei cu 0,5-1,5C şi a constituit +10,0..+11,5C.

În decursul primei decade a lunii octombrie pe teritoriul țării s-a semnalat vreme anomal de rece. Temperatura medie decadică a aerului a constituit +6,2..+7,9º, fiind cu 4,1-5,3º mai scăzută faţă de normă, semnalîndu-se în jumătatea de nord a țării în medie o dată în 15-20 ani, iar în cea de sud  o dată în 30 ani. În  decada  treia  a  lunii  octombrie  pe  teritoriul  țării  s-a  semnalat vreme  anomal  de  caldă  pentru  această  perioadă  din an. Temperatura  medie  decadică a aerului a constituit +11,5..+13,9º, fiind cu 3,8-6,5º mai ridicată faţă de normă, semnalîndu-se în medie o dată în 20-30 ani.

Temperatura maximă a aerului s-a semnalat în decada  a treia (29-30 octombrie) și a constituit în teritoriu +23..+25º, ceea ce în această perioadă din an în jumătatea de nord a țării se semnalează în fond pentru prima dată, în restul teritoriului în medie o dată în 10-20 ani. 

Temperatura minimă a aerului a scăzut pînă la -5º (SM Bălți, Rîbnița, Bălțata, Tiraspol), la suprafața solului pînă la -7º (SM Camenca), ceea ce se semnalează în medie o dată în 2 ani.

Suma  precipitațiilor  căzute în  decursul lunii  pe  85% din  teritoriu  a constituit  1-18 mm (5-65% din norma lunară), în unele raioane de sud (15% din teritoriu)    23-50 mm (85-165% din norma lunară).

Regimul termic scăzut, înghețurile la suprafața solului și izolat în aer, semnalate în prima decadă a lunii, au creat condiții mai puțin favorabile pentru finalizarea perioadei de vegetație a culturilor agricole tîrzii, precum și pentru răsărirea culturilor de toamnă. Însă în restul zilelor condițiile meteorologice au fost favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor de toamnă, precum şi pentru finalizarea recoltării roadei.

La semănăturile cu grîu de toamnă pe parcursul lunii s-au semnalat fazele: încolţirea seminţelor, răsărirea şi apariţia frunzei a treia. Spre sfîrșitul lunii la semănăturile timpurii s-a semnalat înfrăţirea. La rapița de toamnă s-au semnalat în fond fazele prima și a treia frunză adevărată. Dezvoltarea  culturilor de toamnă în anul curent în fond are loc cu întîrziere de 2-3 săptămînii faţă de termenii obişnuiţi.

La situația din 28 octombrie a.c., rezervele de umezeală productivă în stratul arabil al solului pe terenurile cu grîu de toamnă pe 80% din teritoriu au constituit 17-35 mm  (75-140% din normă), în rest  10-15 mm (50-65% din normă). Rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 1 m au constituit în fond 80-175 mm   (80-155% din normă), izolat 55-70 mm (55-65% din norma).

În decursul lunii octombrie gospodăriile țării au continuat recoltarea culturilor pomicole și strugurilor. Condițiile meteorologice au fost favorabile pentru finalizarea lucrărilor de recoltare. În a doua jumătatea a lunii octombrie în plantaţiile pomicole şi viţa de vie s-a semnalat căderea frunzelor în termeni apropiaţi de cei obişnuiţi. Condiţiile meteorologice au fost favorabile pentru maturizarea lemnului la culturile pomicole şi viţa de vie.

La  situația  din 28 octombrie a.c., rezervele de umezeală  productivă în stratul de sol cu grosimea   de 1 m pe terenurile cu culturi  multianuale  au  constituit  în  fond  75-160 mm (80-140% din normă), în unele raioane 40-60 mm (50-70% din normă).

    

05.11.2013      Şeful  CMA  T.Mironova

    

Temperatura medie a aerului pe luna octombrie 2013(C)..

       

 

 

Cantitatea precipitaţiilor în luna octombrie 2013 (mmm).