.

Caracterizarea condiţiilor meteorologice şi agrometeorologice

în luna iulie  2017

 

Pe parcursul lunii iulie pe teritoriul ţării s-a semnalat în fond vreme mai caldă ca de obicei şi cu averse de ploi abundente pe cea mai mare parte a teritoriului.

Temperatura medie lunară a aerului a fost în fond mai ridicată faţă de valorile normei cu 0,5-1,5º şi a constituit 20,5..23,0º.

Temperatura maximă a aerului a urcat pînă la 37,1º (SM Cahul, 1 iulie).

Temperatura minimă a aerului a scăzut pînă la 8º (SM Codrii, 15 iulie).

Numărul de zile cu temperatura maximă a aerului de ≥30C a constituit în teritoriu 5-16 zile (norma fiind de 3-11 zile), iar  numărul  de zile cu temperatura  maximă  a  aerului de ≥35C izolat s-a semnalat în teritoriu în decurs de o zi (norma fiind o zi).

Precipitaţiile pe parcursul lunii iulie au căzut neuniform în teritoriu. Pe 60% din teritoriu, preponderent în jumătatea de sud a ţării, suma precipitaţiilor în fond a constituit 65-100 mm (80-190% din normă), în unele raioane din sudul ţării 115-165 mm ori 2-3 norme lunare. În majoritatea raioanelor din jumătatea de nord a ţării (40% din teritoriu) cantitaea precipitaţiilor nu a depăşit 35-55 mm (45-70% din normă).

La sfîrşitul lunii s-au înregistrat fenomene meteorologice stihinice sub formă de averse puternice: pe 27 iulie la SM Comrat în decurs de 3 ore au căzut 67 mm de precipitaţii, iar pe 28 iulie la SM Dubăsari pe parcursul a 6 ore au căzut 66 mm. Ploile puternice căzute, izolat cu grindină şi intensificări ale vîntului au cauzat deteriorarea obiectelor economiei naţionale şi vătămarea culturilor agricole.

În decursul lunii condiţiile meteorologice au fost în fond satisfăcătoare pentru formarea recoltei porumbului, florii-soarelui, sfeclei de zahăr, deasemenea pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor legumicole şi altor culturi agricole.

În prima decadă a lunii iulie, în termeni apropiaţi faţă de cei obişnuiţi, gospodăriile ţării au început recoltarea culturilor de toamnă şi celor cerealiere de primăvară, la sfîrşitul lunii majoritatea gospodăriilor au finalizat lucrările. Condiţiile pentru efectuarea recoltării grînelor de toamnă au fost în fond favorabile.

La porumb în decursul lunii s-a semnalat apariţia paniculului, înflorirea lui şi a ştiuletelui, la sfîrşitul lunii a început coacerea în lapte (cu 1-2 saptămîni mai devreme faţă de termenii obişnuiţi). Înălţimea plantelor la sfîrşitul lunii în fond s-a egalat cu 150-250 cm. La o plantă s-a format în medie pînă la doua stiulete.

La  situaţia  din  28 iulie  rezervele  de  umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 1 m pe terenurile cu porumb în fond au constituit 80-165 mm  (75-160% din normă).

La floarea-soarelui în  decursul lunii s-a semnalat  înflorirea  şi creşterea  capitulului, la sfîrşitul lunii izolat a început coacerea seminţelor. Înălţimea plantelor la sfîrşitul lunii în fond s-a egalat cu 150-200 cm. Diametrul capitulului în fond a constituit 18-23 cm, izolat 14-16 cm.

La  situaţia  din 28  iulie  rezervele  de  umezeală  productivă în stratul de sol cu grosimea de 1 m pe terenurile cu floarea-soarelui în fond a constituit 70-155 mm (75-150% din normă), izolat  preponderent în raioanele din nordul ţării, 35-65 mm (40-65% din normă).

La sfecla de zahăr a continuat creşterea rădăcinii principale.

La culturile pomicole a continuat creşterea rodului, la piersic, cais, prun şi soiurile timpurii de măr coacerea şi colectarea roadei. La viţa de vie a continuat creşterea boabelor, la sfîrşitul lunii la soiurile timpurii a început coacerea.

La situaţia  din  28 iulie  rezervele  de  umezeală  productivă  în  stratul  de sol cu grosimea de 1 m pe plantaţiile multianuale în fond au constituit 80-150 mm (75-165% din normă).

 

 

03.08.2017        Şeful  CMA  T. Mironova

 

 

                                                                                            Cantitatea de precipitaţii pentru luna iulie 2017

 

Temperatura medie
a aerului pe luna
iulie 2017 (C).

 

 

 

Abaterea de la normă
a temperaturii medii a aerului () pentru luna iulie 2017

 

 

 

Cantitatea precipitaţiilor
în luna iulie 2017(mm).

 

 

 

Cantitatea de precipitaţii
pentru luna iulie 2017
în % din norma.